Achizițiile lente și bugetele nevalorificate – printre principalele cauze ale crizei de manuale școlare

Necesitatea unei analize mai ample privind domeniul manualelor școlare a fost condiționată de multiple sesizări publice a părinților privind lipsa anumitor titluri de manuale, dar și starea fizică deplorabilă sau erori în conținutul acestora. În anul școlar 2023/2024, categoriile de beneficiari, care trebuie să fie asigurați cu manuale școlare a numărat peste 360 000 elevi și 25 994 cadre didactice, însă mulți dintre aceștea nu au beneficiat pe parcursul ultimilor ani de setul complet de manualele necesare. Stocurile disponibile în instituțiile de învățământ sunt limitate, iar manualele sunt adesea în stare fizică deteriorată sau moral depășite, unele având peste 12 ani de utilizare.

În astfel de situații, când instituțiile statului nu își îndeplinesc obligațiunile de a asigura elevii cu manualele necesare, părinții sunt nevoiți să identifice soluții în mod individual, fie procurând din librării manualele lipsă/deteriorate, fie să suporte costuri financiare pentru printarea conținutului manualelor.

După anul 2019, când a început implementarea noului curriculum pentru învățământul general, problema s-a agravat și prin faptul că, până și manualele disponibile în bibliotecile instituțiilor de învățământ au devenit moral învechite, deoarece conținuturile acestora nu mai corespundeau în totalitate cu programul de studii. Problemele menționate mai sus nu doar că au afectat buna desfășurare a procesului educațional, dar și reprezintă o încălcare a dreptului constituțional la educație gratuită de calitate.

Pentru a identifica motivele situației descrise mai sus, AO „Părinți Solidari” a analizat și documentat modului în care se planifică și se realizează procesul de asigurare cu manuale școlare în Republica Moldova. De asemenea, au fost examinate și următoarele aspecte:

  • aprobarea, precizarea și executarea mijloacelor financiare destinate achiziției manualelor școlare în anii 2021-2023;
  • mijloacele financiare aprobate pentru anul 2024 și estimate pentru anii 2025-2026;
  • procedurile prin care se realizează achizițiile de manuale școlare;
  • dinamica tirajului și prețurilor unitare pentru manualele achiziționate;
  • deficiențele și riscurile procesului de asigurare cu manuale.  

Raportul de monitorizare a cheltuielilor pentru asigurarea cu manuale a elevilor din învățământul general, în limbile română și rusă, poate fi accesat pe site-ul Asociației „Părinți Solidari” și pe platforma https://www.euromonitor.md/.

Cele mai importante aspecte din Raport, sunt expuse în continuarea articolului.

Planificare și gestionare defectuoasă a achizițiilor

Raportul arată că, în perioada 2021-2023, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a confruntat cu multiple probleme în planificarea și realizarea achizițiilor de manuale. Dificultățile întâmpinate au dus la întârzieri și anulări repetate ale licitațiilor, afectând direct capacitatea de asigurare cu manuale a elevilor. De exemplu, în 2021, MEC a valorificat doar 47,4% din bugetul precizat alocat pentru manuale, iar în 2022 doar 42,3%​​. Doar în 2023 execuția fondurilor a ajuns la aproape 100%, dar acest lucru nu a rezolvat criza manualelor existente în școli.

O astfel de gestionare a resurselor a contribuit la faptul că elevii au fost nevoiți să studieze la anumite discipline, fie fără manualele necesare, fie cu manuale vechi, deteriorate sau care nu mai corespundeau programei școlare actualizate. Un mediu educațional deficitar nu doar că împiedică învățarea eficientă, dar și subminează încrederea părinților și a elevilor în sistemul de învățământ​.

Inerția procesului de achiziție

Un alt aspect critic este durata mare a procedurilor de achiziție, astfel că în unele cazuri, din momentul lansării achiziției și până manualele ajung în școli, pot trece 1,5-2 ani. Inerția ridicată face ca schimbările necesare să fie implementate cu întârziere, afectând promptitudinea cu care manualele ajung la elevi. Acest lucru este deosebit de problematic în perioadele de actualizare/modificare a curriculumului, fiindcă cererea de manuale actualizate crește considerabil.

De asemenea, anulările unor proceduri de licitații publice, cauzate de deficiențe de organizare a acestora, au avut un impact negativ asupra capacității sistemului de a asigura manualele la timp, contribuind și la o eficiență redusă în utilizarea fondurilor publice.

Creșterea prețului manualelor și eficiența scăzută a achizițiilor

Un alt punct de îngrijorare evidențiat în raport este creșterea constantă a prețului unitar al manualelor, care nu s-au reflectat într-o creștere a calității acestora​. Totodată, în anii 2021-2024, se constată că tot mai puține edituri și ofertanți participă la procedurile de achiziții de manuale, ceea ce a dus la o scădere a competitivității​ sau chiar lipsa acesteia pentru un număr considerabil de titluri.

Respectiv, majorarea costurilor, coroborată cu diminuarea considerabilă a nivelului de concurență în cadrul achizițiilor de manuale, a redus considerabil eficiența achizițiilor publice și calitatea conținutului manualelor, dar și a crescut prețul acestora.

Recomandări pentru soluționarea crizei

Pentru a remedia problemele identificate, Asociația „Părinți Solidari” vine cu o serie de recomandări, adresate în special Ministerului Educației și Cercetării, menite să îmbunătățească eficiența și transparența procesului de achiziție și distribuție a manualelor școlare, dar și calitatea conținutului acestora:

  • Îmbunătățirea sistemului de planificare și realizare a achizițiilor de manuale: MEC trebuie să dezvolte și să implementeze un sistem mai eficient și sustenabil de planificare și executare a bugetului pentru asigurarea cu manuale școlare, care să țină cont de necesitățile beneficiarilor și să asigure demararea la timp a proceselor de achiziție a manualelor. Accentuîm necesitatea întreprinderii măsurilor pentru executarea intergrală a resurselor financiare alocate pentru procurarea manualelor.

La fel, considerăm oportun ca MEC sa reconsidere și procedura de elaborare a conținuturilor de manuale, și anume ca aceasta să fie gestionată de MEC și nu achiziționată de la edituri specializate, iar drepturile de autor, la fel, să aparțină ministerului. În astfel de condiții, autoritățile vor avea posibilitatea de a atrage cele mai bune cadre didactice la elaborarea conținuturilor de manuale sau ajustarea acestora. Astfel vor fi optimizate cheltuielile de timp, de resurse financiare și umane, și va crește și calitatea manualelor.

  • Implementarea unui sistem digital de evidență a manualelor și monitorizare a nivelului de asigurare cu manuale pentru fiecare instituție de învățământ: Dezvoltarea și utilizarea unui astfel de sistem digital ar asigura disponibilitatea și transparența datelor despre fondul de manuale existent, cât și colectarea informațiilor veridice cu privire la numărul de elevi și necesarul de manuale în fiecare școală. Astfel ar putea fi eficient utilizate stocurile care se acumulează în zonele rurale, planificate eficient următoarele procurări, dar și optimizate cheltuielile pentru achizițiile de manuale.
  • Implementarea unui mecanism de raportare de către părinți și elevi a lipsei sau calității proaste a manualelor: Acest instrument poate contribui la creșterea gradului de asigurare a elevilor cu manuale, la reducerea cazurilor de repartizare ineficientă a manualelor, dar și va identifica manualele care, din cauza uzurii fizice sau morale, urmează a fi reeditate înainte de termen.

Despre rezultatele monitorizării și alte aspecte ce țin de asigurarea cu manuale școlare și calitatea acestora s-a discutat la evenimentul de prezentarea a Raportului, care a avut loc la 3 iulie 2024.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrare Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”, implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), AO Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația „Friedrich Ebert”.
Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor din cadrul echipei AO „Părinți Solidari” și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.