AO „Părinți Solidari” va monitoriza planul sectorial anticorupție în domeniul educaţiei pentru anii 2018-2020

De ani de zile, în spațiul mediatic public se discută foarte mult despre corupția din educație, inclusiv și pe platforma noastră de comunicare on-line  Grupul Părinților Solidari. Numărul cazurilor de corupție raportate în mediul on-line de către  părinți și elevi  este în creștere continuă de la an la an.  Pe de altă parte, angajații din sistemul educaţional se plâng de salarii mici și finanțare insuficientă.  În baza discuțiilor asupra cazurilor  de corupție raportate de membrii  grupului „Părințil Solidari”, în perioada 2015-2019, constatăm că unii angajați din sistemul educațional dar şi unii părinți  consideră că este de datoria  familiei să achite diverse taxe: fondul clasei, fondul școlii, reparație și echipamente, cadouri cu ocazia diferitor manifestări și sărbători, caiete cu evaluări, teste etc. De multe ori, atitudinea manifestată de cadrul didactic față de copil depinde în mod direct de contribuția financiară a părinților. Ani la rând, situația nu se schimbă de facto, iar cea mai gravă stare de lucruri este în municipiul Chişinău.

Societatea civilă își dorește ca fenomenul corupției în educație să fie diminuat la minimum, aceasta fiind una din probleme majore ale sistemului de învățământ  în anul 2019!

Din considerentele enumerate mai sus, Asociația Obștească Părinți Solidari a aplicat în calitate de participant la proiectului „Lupta cu corupţia prin consolidarea integrităţii în Republica Moldova”, implementat de PNUD, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție și cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

În rezultatul concursului de proiecte, AO „Părinți Solidari” a fost selectată pentru a monitoriza  rezultatele implementării Strategiei Naționale Anticorupție din domeniul educației. Proiectul dat presupune monitorizarea Planului Sectorial anticorupție din domeniul educației pentru anii 2018-2020 și activități de informare a părinților și cadrelor didactice cu privire la prevederile Strategiei.

Rezultatele monitorizării vor fi expuse într-un raport alternativ, care va fi prezentat autorităţilor, instituţiilor internaţionale şi publicului larg. Principalele activități ale proiectului vor fi:

  • analiza cadrului legislativ național specific domeniului integrității și anticorupției;
  • analiza documentelor strategice și paginilor web ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Direcțiilor locale Educație, Centrului Național Anticorupție și ale altor organizații ne-guvernamentale specializate în domeniului anticorupție;
  • analiza rapoartelor anuale, semestriale și tematice şimonitorizarea publicațiilor din presa scrisă/electronică, radio și TV referitoare la corupție și la activitatea autorităților implementatoare din domeniul educației;
  • chestionarea selectivă a angajaților din cadrul autorităților implementatoare;
  • chestionarea selectivă a cetățenilor;
  • solicitarea informațiilor de la autoritățile publice, organizarea consultărilor publice și interviurilor colective în cadrul rețelei „Părinții Solidari”.

Strategia națională anticorupție poate fi găsită aici.

Planului sectorial anticorupție în domeniul educației pentru anii 2018-2020 poate fi găsit aici.

Contact pentru mass media:

Iulia Nazaria, email: parinti.solidari@gmail.com

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii