Educație: Planul anticorupție, implementat  doar în proporție de 30 % în 2019

Pe data de  20.02.202, AO „Părinți Solidari” au prezentat rezultatele  Raportului Alternativ de monitorizare a Planului sectorial de acțiuni anticorupție din domeniul Educației pentru anul 2019. 

Astfel, în perioada august 2019- decembrie 2020, AO „Părinți Solidari” au  monitorizat 29 acțiuni, incluse în cele 4 priorități ale Planului sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul educație.

Rezultatele monitorizării progresului privind implementarea Planului de acțiuni anticorupție în domeniul educației atestă că  aproximativ 20 % din acțiuni sunt nerealizate, 48% dintre ele au fost realizate parțial și doar 31% au fost realizate.

AO „Părinți Solidari” consideră că nivelul redus de implementare a acțiunilor anticorupție se datorează  faptului că Ministerului Educației, Cercetării și Culturii a manifestat lipsă de interes și atitudine formală în procesul de realizare a acțiunilor incluse în Planul sectorial, dar și incapacitate instituțională și lipsa de responsabilitate în raport cu procesul de implementare a Planului sectorial.

Potrivit Iuliei Nazaria, directorul  asociației, Plățile informale rămân în continuare o problemă acută a sistemului educațional, în special în Municipiul Chișinău și în orașele mari.  Combaterea fenomenul corupției și a taxelor ilegale în educație nu este percepută ca un fenomen grav de către autorități, iar consecințele negative corupției din învățământ nu sunt evaluate la nivel național. Pe parcursul anului 2019 a fost aproape lipsă în spațiul public mesaje anticorupție și pro integritate din partea conducerii Ministerului Educației. De zeci de ani,  taxa și mita într-o instituție de învățământ este considerată ca ceva normal de mulți elevi, părinți și studenți. 

În rezultatul sondajului efectuat de AO „Părinți Solidari”, la întrebarea „Cine cere achitarea taxelor informale sau a plăților în asociațiile de părinți?” (cu posibilitatea alegerii câtorva opțiuni de răspuns), respondenții au indicat că achitarea taxelor este solicitată cel mai des de comitetul de părinți (54,35 %) și de părinții cu inițiativă (44,03 %), după care urmează pedagogii și administrația instituției, menționați de 27,10 % și respectiv  24,68 % din respondenți.

Ala Revenco, directorul executiv al asociației a menționat că  există progrese la capitolul transparența instituțiilor din domeniul educațional, în special a Direcția Generală Educație Tineret și Sport și Direcțiile Educație și Tineret sectoriale din mun. Chișinău. Astfel, unele direcții educație au reușit să asigure transparența în procesul de înmatriculare la școli și grădinițe, dar și în utilizarea banilor publici. La fel, o parte din instituțiile de învățământ superior publice au crescut transparența paginilor sale web, pe care sunt publicate raporturile financiare, bugetele instituțiilor, informații privind achizițiile publice  și comanda de stat. Dar pentru majoritatea instituțiilor de învățământ general, transparența financiară rămâne a fi un obiectiv nerealizat.

Ca urmare a procesului de monitorizare a Planului sectorial de acțiuni anticorupție, AO „Părinți Solidari” a venit și cu un set de recomandări către Ministerului Educației, Cercetării și Culturii, cele mai importante fiind:

  1. Delegarea unui Secretar de Stat din cadrul MECC ca responsabil principal de  implementarea Planului sectorial. 
  2. Recunoașterea publică a consecințelor negative și a amplorii  fenomenului corupției din educație de către persoanele cheie din sistemul educațional (Ministru, Secretari de Stat, conducerea DGETS și DETS, manageri de instituții de învățământ),
  3. Lansarea de către MECC a unei campanii naționale de promovare a eticii și integrității în domeniul educațional. 
  4. Identificarea în comun cu Centru Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție a mecanismelor eficiente de sancționare/prevenție pentru acțiunile de colectare de taxe informale în instituțiile de învățământ. 

Raportul alternativ de monitorizare a planului sectorial de acțiuni  anticorupție în domeniul Educației poate fi accesat integral AICI.

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *